Filmul începe în prezent, atunci când o adolescentă se află la mormântul unui scriitor pentru a-şi prezenta omagiile. În braţele sale se află memoriile scrise de un personaj cunoscut doar sub pseudonimul de „Autorul”. Ea începe să citească un capitol despre o călătorie pe care acesta a făcut-o la Hotelul Grand Budapest undeva prin anii ’60. Aflându-se în fictiva Republică a Zubrowka, o naţiune din centrul Europei răvăşită de război şi sărăcie, el descoperă că hotelul trece prin clipe grele. Autorul îl găseşte pe fostul proprietar al hotelului, Zero Moustafa, şi stabilesc să se întâlnească mai târziu în acea zi, iar acesta îi povesteşte cum a devenit proprietar al Grand Budapest şi de ce nu vrea să-l închidă.

Povestea lui Zero începe din 1932, în timpul ultimelor zile de glorie pe care le-a trăit hotelul si când el lucra acolo ca simplu valet. Zubrowka se află în pragul războiului, dar acest lucru nu reprezenta niciun stres pentru Gustave, administratorul de atunci al hotelului. Atunci când nu participă activ la satisfacerea dorinţelor clientelei bogate, Gustave îşi petrece timpul curtând femei, iar una dintre ele este Madame D, cu care petrece ultima noapte înainte ca ea să plece. Câteva zile mai târziu, el este informat că Madame D a murit în nişte circumstanţe misterioase.

La citirea testamentului, el află că femeia i-a lăsat o pictură extrem de valoroasă – „Boy With Apple” -, ceea ce înfurie la culme familia femeii, care spera să o moştenească ei. Cu ajutorul lui Zero, Gustave ia pictura şi o readuce la Grand Budapest unde o depozitează în seiful hotelului. În timpul călătoriei, Gustave face o înţelegere cu Zero care îi va schimba viaţa. Distribuţia acestui film este una impresionantă, cu nume precum: Ralph Fiennes, F. Murray Abraham, Mathieu Amalric, Adrien Brody, Willem Dafoe, Jeff Goldblum, Jude Law, Harvey Keitel, Bill Murray, Edward Norton, Saoirse Ronan, Léa Seydoux, Jason Schwartzman, Tilda Swinton, Tom Wilkinson şi Owen Wilson.

Urmareste filmul online The Grand Budapest Hotel 2014 online subtitrat, cu subtitrare in limba romana si calitate hd.

loading...
Categorie: Comedie, Drama