Lucy (Scarlett Johansson) este o tânără americană de 25 de ani care locuieşte şi studiază în Taipei, Taiwan. Ea este forţată de iubitul ei să transporte o valiză către misteriosul său şef, un gangster corean şi traficant de droguri cunoscut drept Mr. Jang. Lucy este luată prizonieră de aceştia după ce duce valiza şi află că în interiorul acelei valize se afla un super drog sintetic extrem de scump, denumit drept CPH4. Un pachet cu acel drog este introdus apoi în corpul lui Lucy pentru a fi transportat în America. În timp ce este încă în captivitate, ea respinge avansurile unuia dintre răpitori şi, furios din cauza asta, individul o loveşte cu putere în abdomen, făcând ca pachetul ce conţine drogul să se rupă şi să elibereze substanţa în sistemul ei.

Drogul respectiv face consumatorul să-şi folosească mult mai mult din capacitatea creierului, ajungând chiar până la 100%, ceea ce-l face pe acesta să îşi sporească toate abilităţile. După ce îşi revine, Lucy descoperă că s-a schimbat ceva în ea şi îşi poate folosi mult mai mult din capacitatea creierului, are o creştere importantă de inteligenţă şi toate celelalte simţuri sunt mai puternice. Folosindu-şi noile abilităţi, ea îşi ucide răpitorii şi scapă în oraş.

Când se duce la un spital din apropiere pentru a-şi scoate pachetul din abdomen cu drogurile rămase, ea realizează că poate citi în chineză şi înţelege scanările medicale. Întorcându-se la hotelul lui Mr. Jang, Lucy îl atacă şi extrage cu puterea minţii locaţiile celorlalţi transportatori ai aceluiaşi drog precum ea. După aceea, Lucy se duce la profesorul Samuel Norman (Morgan Freeman), un cercetător de renume în domeniul neurologiei, pentru a primi ajutor din partea acestuia. În scurt timp, capacitatea din creier pe care şi-o poate folosi Lucy ajunge la 40%, dar acest proces de creştere rapidă a celulelor în cele din urmă este posibil să-i fie fatal.

Urmareste filmul online Lucy 2014 online subtitrat, cu subtitrare in limba romana si calitate hd.

loading...
Categorie: SF