„Jarhead 2: Field of Fire” 2014 este un film american de dramă/război ce serveşte drept continuare a mult mai celebrului „Jarhead”, cu Jake Gyllenhaal, Jamie Fox sau Peter Sarsgaard în rolurile centrale. Această continuare a ieşit direct pe DVD/Blu Ray, fără a mai face „escala” prin cinematografe şi are în rolurile centrale actori mult mai puţin cunoscuţi, ba chiar nişte anonimi aş putea spune. Filmul este regizat de Don Michael Paul, cel care mai are în filmografie titluri precum „Who’s Your Caddy?”, „Lake Placid: The Final Chapter” sau „Company of Heroes”

Sătul până peste cap de război, Caporalul Chris Merrimette (Josh Kelly) primeşte comanda unei unităţi şi este trimis într-o misiune de reaprovizionare al unui avanpost izolat. Unitatea este compusă din Caporalul Danny Kettner (Bokeem Woodbine), Subcaporalul Danielle „Danni” Allen (Danielle Savre) şi soldaţii Rafael Soto (Jesse Garcia), Justin Li (Jason Wong), Khalid Hassan abu Faisal, un soldat al armatei Afghane care-i ajută pe aceştia să ajungă în locul cu pricina. În timp ce se află în misiune, unitatea este oprită de şeful Operaţiunilor Speciale din Navy SEAL, Fox (Cole Hauser), şi i se solicită ajutorul pentru a extrage „pachetul” Anoosh (Cassie Layton) dintr-o zonă ce este ocupată de forţe talibane foarte bine echipate, Helmand River Valley.

Anoosh este căutată de către talibani deoarece a sfidat regula Sharia prin îndemnarea poporului să se revolte împotriva regimului tiran pe care-l conduce acesta. Pe măsură ce echipa avansează, ei sunt întâmpinaţi de nişte insurgenţi, ceea ce îl face pe Soto să se panicheze. Li este ucis atunci când încearcă să-l salveze pe panicatul Soto care, în ciuda şocului vizibil suferit, este convins de Fox să continue misiunea. În zilele următoare, ei sunt din nou atacaţi de lunetişti talibani, dar Fox şi Merrimette reuşesc să-i anihileze temporar, numai că întăririle pe care le primesc talibanii provoacă daune soldaţilor americani.

Urmareste filmul online Jarhead 2: Field of Fire 2014 online subtitrat, cu subtitrare in limba romana si calitate hd.

loading...
Categorie: Actiune, Drama, Razboi