Filmul începe cu un montaj de ştiri care prezintă colapsul civilizaţiei umane din cauza virusului ALZ-113. Un Caesar ajuns la maturitate conduce şi guvernează o nouă generaţie de primate, inclusiv câţiva camarazi de-ai săi din sanctuarul primatelor. Casa lui Caesar se află în Pădurea Muir, acolo unde soţia lui a dat naştere unui nou pui. După zece ani în care n-a mai avut niciun contact cu oamenii, un mic grup de supravieţuitori din San Francisco dau peste primate. După ce unul dintre ei se panichează şi începe să tragă cu arma rănând o tânără primată, Caesar conduce primatele către locul în care se află oamenii şi le interzice acestora să mai pătrundă în pădure.

Liderul grupului, Malcolm, îl convinge pe liderul oamenilor, Dreyfus, să-i ofere trei zile pentru a negocia pacea cu primatele şi a putea să primească accesul la generatorul hidroelectric de la un baraj ce se află pe teritoriul lor şi care le-ar putea asigura energia necesară pentru oraş. Dreyfus nu are încredere în primate şi începe să se pregătească pentru război, înarmând supravieţuitorii. Între timp, locotenentul lui Caesar, Koba, pe care oamenii au făcut experimente în trecut, îl încurajează pe acesta să extermine rasa umană acum când sunt disperaţi.

Caesar, văzând că are o şansă de-a face pace cu oamenii, acceptă propunerea lui Malcolm de-a primi acces la baraj. Pe măsură ce Malcolm, soţia şi fiul lui lucrează la generator, ei încep să se împrietenească cu primatele, în ciuda câtorva situaţii mai tensionate cauzate de lipsa de încredere a ambelor părţi. Koba află despre înarmarea oamenilor şi îl critică pe Caesar că este prea tolerant cu oamenii, ceea ce-l face pe acesta să-l bată şi Koba începe să facă planuri de-al detrona din postura de alfa.

Urmareste filmul online Dawn of the Planet of the Apes 2014 Planeta Maimutelor: Revolutie online subtitrat, cu subtitrare in limba romana si calitate hd.

Categorie: Drama, SF, Thriller